miercuri, 8 iunie 2011

Cocktail-uri racoritoare cu putine calorii

Cocktail-citronada cu lamaie verde
Ingrediente (pentru o carafa mare):
1 l apa minerala
500 ml suc proaspat de portocale
2 lamai
2 lamai verzi
2 piersici
Un mar verde
200 g de capsuni proaspete
2 linguri de indulcitor (zaharina)
Cuburi de gheata
Preparare: stoarce o lamaie, o lamaie verde si fa un piure din capsuni – la blender sau cu mixerul. Taie felii celelalte doua lamai, piersicile si marul si amesteca bine toate ingredientele, in afara de apa si gheata, pana se dizolva zaharul. Poti lasa mixtura la frigider cateva ore, amestecand-o cu gheata si apa minerala inainte de a servi cocktail-ul, pentru a pastra acidul apei si gustul proaspat.

Margarita non-alcoolica cu afine
Ingrediente:
O ceasca de afine (proaspete sau congelate)
O ceasca de suc natural de afine
150 ml apa minerala
2 cesti de cuburi de gheata
O lingura suc de lamaie verde
O lingura de helas de lamaie
O felie de lamaie
Sare
Preparare: amesteca gheata, afinele, sucul de afine, apa, helasul si sucul de lamaie intr-un blender, pana cand se omogenizeaza intreaga mixtura. Inainte de a servi, freaca buzele paharelor cu felia de lamaie, apoi preseaza-le intr-o farfurie pe care ai presarat sare. Toarna cocktail-ul in paharele astfel pregatite si savureaza aceasta margarita non-alcoolica!

Mojito fara alcool
Ingrediente:
Frunze de menta proaspata
70 ml de suc de lamaie verde
2 pahare de cuburi de gheata
2 pahare de apa tonica
3 linguri de miere sau de indulcitor
Preparare: mojito este unul dintre cele mai populare cocktail-uri pe timp de vara si il poti prepara rapid chiar la tine acasa, intr-o varianta cu mai putine calorii si mult mai sanatoasa. Tot ce ai de facut este sa amesteci ingredientele intr-un recipient si sa adaugi frunze de menta un pic zdrobite – dar nu foarte mult, intrucat isi pot pierde din aroma. Savureaza-l foarte rece si dintr-un pahar inalt, cu paiul!

Cocktail de socata
Ingrediente:
1 l de socata (naturala sau din sirop concentrat din comert)
2 cesti de apa minerala
2 pere bine coapte
Cateva frunze de menta proaspata
Preparare: mixeaza perele la blender sau cu mixerul, pana cand obtii o pasta dulce. Amesteca toate ingredientele intr-o carafa si adauga cateva frunze de menta proaspata, usor presate, pentru o aroma racoritoare.

Ice tea cu cirese
Ingrediente:
Doua cesti de cirese fara samburi
O mana de frunze de menta proaspata
5 lingurite de indulcitor
300 ml ceai verde
50 ml suc de lamaie
Preparare: pune intr-un recipient ciresele, frunzele de menta si indulcitorul si amesteca-le pana cand se formeaza putin suc. Adauga apoi restul de ingrediente, amesteca bine si serveste bautura cu un pai, pentru a nu fi nevoie sa o strecori.

Cocktail tropical cu capsuni si cocos
Ingrediente:
500 g capsuni proaspete
3 linguri suc de lamaie verde
200 ml suc de cocos (din nuca de cocos sau la cutie)
2 linguri de indulcitor (zaharina)
15 cuburi de gheata
Preparare: amesteca toate ingredientele intr-un blender, pana la omogenizarea completa, apoi serveste acest cocktail in pahare inalte, asezonate cu paie colorate – pentru o atmosfera cu adevarat estivala!

marți, 19 aprilie 2011

Cum se sărbătoreşte Paştele în lume

Încă din Săptămâna Mare, Învierea lui Iisus este întâmpinată cu mare entuziasm de către creştini, prin festivităţi variate, procesiuni spectaculoase şi tradiţii grăitoare despre cultura ţării.

Dintre toate ţările care sărbătoresc Paştele, Spania atrage în "Săptămâna Mare" un număr record de turişti din rândul credincioşilor amatori de spectacol.

Străzile oraşelor spaniole sunt animate de sute de procesiuni pline de fast şi stralucire.

Cele mai spectaculoase sunt procesiunile din Sevilla, Valencia, Murcia, Zamora, Cordoba sau Valladolid, unde defilează sute de Nazarenos ce poartă lumânări şi sfânta cruce pe umeri.

New York

Bulevardul Fifth Avenue mişună de newyorkezi cu pălării imense sub formă de cuib, coşuri cu ouă ori costumaţi în iepuraşi. Sărbătorile sunt petrecute cu mare fast aici, aşa că Paştele reînvie tradiţia şi pasiunea americanilor pentru parade şi manifestări vesele.

Portugalia

Toţi credincioşii din Portugalia asistă anual, în Săptămâna Sfântă, de tradiţionalele procesiuni din oraşul Guimaraes, când preoţii catolici, îmbrăcaţi în veşminte mov, parcurg drumul crucii purtând pe umeri statuia Mântuitorului Iisus.

Mexic


Aici, sărbătoarea de Paşte ţine două săptămâni şi este împărţită în Săptămâna Sfântă - Semana Santa - când sunt sărbătorite ultimele zile ale lui Iisus, şi Pascua, în care se celebrează Învierea lui Iisus.

Unul dintre cele mai impresionante obiceiuri este în săptămâna sfântă, când credincioşii organizează scenete cu Cina cea de Taină, trădarea, judecata şi răstignirea. Cele mai faimoase procesiuni au loc anual în oraşul Cozumel.

Ierusalim


În fiecare an de Paşte, mii de pelerini vin în Ţara Sfântă, pentru a petrece sfânta sărbătoare în locul biblic al răstignirii pe cruce a Mântuitorului.

Festivităţile din Săptămâna Mare încep în Ierusalim încă din Duminica Floriilor, cu o procesiune a pelerinilor care începe de la Muntele Măslinilor până în Oraşul Vechi.

Toronto

Oraşele din Canada aproape că se întrec între ele în organizarea celor mai mari parade de Paşte. Cea mai cunoscută dintre ele rămâne totuşi Toronto Beaches Lions Annual Eastern Parade. Nu lipseşte nici tradiţionala vânătoare de ouă.

Sursa: Unica,Nicoleta Găleteanu

miercuri, 23 martie 2011

Retete ECHO: Cremă de zahăr ars, Biluţe din susan, Prăjitură cu mac, Clătite cu magiun de prune, Căpşune sau cireşe trase în ciocolată

Noua cremă dezahăr ars

Ai nevoie de o cană cu migdale rehidratate (lasă-le în apă trei-patru ore), două linguri de miere de salcâm, două lingurițe de alge gelifiante agar-agar, trei căni de apă filtrată sau plată, şase linguri de sirop crud de agave, arțar sau yacon, o jumătate de linguriță de praf de vanilie sau semințele de la un sfert de baton de vanilie, un pumn de fructe goji ori stafide (le găseşti la plafar sau la magazinele cu produse naturiste), pentru ornat.

Se scurg migdalele rehidratate, se decojesc, se bagă în blender cu o cană de apă şi se mărunțesc. Se amestecă apoi cu două căni de apă filtrată, după care întreaga compoziție se pune într-un săculeț de pânză sau de tifon şi se stoarce bine. Trebuie să rezulte un lichid alb, gros şi aromat. Acest lichid se amestecă bine cu vanilia şi cu mierea, apoi se adaugă gelifiantul natural agar-agar (preparat astfel: se pun pe foc, într-o crăticioară, până dau în clocot, o cană de apă şi algele agar-agar).

Se varsă compoziția omogenizată în forme de silicon (sau în pahare mici) şi se ține la rece 15 minute. Când se scoate de la frigider se unge cu sirop de agave, yacon sau arțar şi se ornează cu fructele goji sau cu stafide.

Biluţe din susan

Ai nevoie de o cană de semințe de susan, o linguriță de coriandru, o jumătate de linguriță cu praf de scorțişoară, două linguri cu miere de salcâm, o cană cu nucă de cocos rasă. Susanul şi coriandrul se bagă în râşnița de cafea în două tranşe şi se râşnesc până rezultă o făină fină, care se amestecă bine cu mierea. Se formează cu palmele biluțe ceva mai mici decât cele de ping-pong, care se tăvălesc prin nuca de cocos amestecată cu scorţişoară.

Prăjitură cu mac

Pentru blat, se râşnesc două căni de nuci caju, care se amestecă bine cu două linguri de miere de salcâm (e mai fluidă decât celelalte şi mai uşor de modelat, prin urmare) şi, opțional, cu o lingură de ulei de cocos virgin. Pentru umplutură, se râşneşte (în râşnița de cafea) o cană de semințe de mac, care se amestecă apoi cu miere de salcâm şi coajă rasă de portocală sau de lămâie. Pe o folie de plastic se întinde blatul cu degetele, respectând forma pătrată a foliei, se aşază amestecul de mac deasupra şi se rulează. Se lasă la frigider 15 minute înainte de a se servi.

Clătite cu magiun de prune

Pentru clătite ai nevoie de o cană de nuci caju înmuiate două-trei ore în apă filtrată sau plată, un măr sau o pară, două lingurițe cu miere de salcâm, un sfert de baton de vanilie şi un sfert de cană cu apă. Pentru magiun: o cană cu prune deshidratate lăsate două-trei ore la înmuiat în apă filtrată, o mână de nuci tăiate şi lăsate la hidratat trei-patru ore şi o linguriță de miere. Se pun ingredientele pentru compoziția clătitelor într-un blender şi, în câteva secunde, se transformă într-o pastă fină şi aromată, de consistența unei smântânici țărăneşti. Se întinde în strat subțire, cu paleta, pe hârtie de copt şi se aşază într-o tavă subțire, care se pune pe calorifer, până dimineața. Trebuie să rezulte nişte clătite flexibile, lucioase, delicioase, dulci-acrişoare, care se taie în pătrate. Magiunul care se pune pe clătite se face astfel: prunele şi apa în care au stat se mixează cu mierea. Trebuie să rezulte o pastă fină şi cremoasă, în care se adaugă nucile scurse şi uscate.

Căpşune sau cireşe trase în ciocolată

Se topesc la bain-marie 150 de grame de unt de cacao extravirgin (se găseşte online şi la magazinele bio), se amestecă bine cu trei linguri de cacao şi trei de miere. Se scaldă în baia de ciocolată 15-20 de căpşune frumoase şi reci, proaspăt scoase de la frigider, sau doi pumni de cireşe mari şi cărnoase. Un deliciu într-o zi caniculară, aşa că ține minte rețeta pentru la vară!

Prăjitură cu mere

Pentru blat, se râşnesc două căni de migdale, se amestecă bine cu o lingură generoasă de miere şi, opțional, cu o lingură de ulei de cocos. Separat se dau pe răzătoarea mică sau se bagă în blender 8-10 mere mici şi parfumate, cumpărate din piață, amestecate cu o lingură de miere, două linguri de tărâțe de Psyllium (se găsesc la plafar) şi o linguriță de praf de scorțişoară. Într-un inel de tort se întinde bine blatul, cu degetele, în strat subțire. Peste el se pune compoziția de mere. Se bagă la frigider 15 minute, vreme în care tărâțele de Psyllium încheagă umplutura de mere.

Preluate de la Olivia Ster

sâmbătă, 5 martie 2011

O reţetă pe zi | Supă cremă de legume

Preparare:
Ingrediente:
1. Se pune carnea la fiert în 2,5 l apă cu sare, se spumează, apoi se adaugă zarzavaturile.
2. Se pun întâi morcovii, ţelina, păstârnacul şi pătrunjelul, deoarece fierb mai greu, apoi ardeiul tăiat în felii mari, ceapa, conopida, cartoful şi, la urmă, dovlecelul.
3. Se lasă la fiert şi, cu o furculiţă, se încearcă dacă sunt gata.
4. După ce au fiert, toate legumele se scot din supă.
5. Carnea nu se foloseşte, la fel şi ceapa, iar de pe ardei se desprinde pieliţa.
6. Se lasă să se răcească 30 de minute, apoi se pasează cu blenderul.
7. Peste pasta rezultată se toarnă supa în care au fiert legumele.
8 Se dă în clocot două-trei minute, adăugându-se sare, piper şi pătrunjel după gust.
9. După ce se ia de pe foc, se adaugă usturoiul pisat.
10. Se serveşte cu crutoane şi parmezan. - patru-cinci morcovi
- o ţelină
- un păstârnac
- două rădăcini de pătrunjel
- trei cartofi
- o ceapă tăiată în sferturi
- un ardei gras roşu
- un dovlecel curăţat de miez şi de seminţe
- şapte-opt bucheţele de conopidă
- 200 g carne de vită (opţional )
- doi căţei de usturoi.

joi, 24 februarie 2011

Becurile economice, periculoase pentru sănătate

Economie de electricitate, dar lucrul acesta s-ar putea să ne coste sănătatea. Este vorba despre becurile devenite obligatorii în toată Uniunea Europeană.

Specialiştii atrag atenţia asupra riscurilor pe care folosirea becurilor o implică şi totul din cauza conţinutului de mercur şi a nivelului mare al radiaţiilor electromagnetice, potrivit Ştirilor Pro Tv. Spre deosebire de becurile obişnuite, acestea sunt de 4-5 ori mai puţin consumatoare de energie, iar durata lor de viaţă ar fi între 6000 şi 10.000, faţă de numai 1000 de ore pentru un bec clasic.

Uniunea Europeana a decis ca ele să înlocuiască vechile becuri pentru protecţia mediului şi sănătate. Dar nu a fost luat în calcul felul în care acestea ne pot afecta.

De exemplu, Comisia de Securitate a Consumatorilor din Franţa solicită utilizatorilor prudenţă în folosirea noilor becuri, din cauza cantităţii de mercur. În cazul în care un bec se sparge, CSC recomandă aerisirea îndelungată a încăperii şi părăsirea ei în această perioadă. Cioburile trebuie adunate cu grijă, folosind mănuşi şi sugativă, iar apoi trebuie puse în saci de plastic. În nici un caz nu trebuie folosit aspiratorul, care ar pulveriza în aer particulele de mercur.

Comisia mai spune ca, în caz de utilizare prelungită, consumatorul să stea la o distanţă de minimum 30 de centimetri.

Nu este prima atenţionare apărută în legatura cu aceste becuri. Un studiu mai vechi făcut de cercetători relevă că în cazul femeilor care dorm cu lumina aprinsă, folosind becuri economice, riscul de a se îmbolnăvi de cancer mamar este cu 22% mai ridicat decât în cazul acelor care nu au acest obicei.

Lista fructelor şi legumelor nesănătoase. Cum poţi elimina pesticidele

• Alimentele sunt tratate chimic înainte de a ajunge pe masa noastră, ceea ce poate duce la intoxicarea ficatului, a rinichilor şi a sistemului nervos central, avertizează nutriţioniştii

Ţelina, piersicile, merele, căpşunile, afinele, spanacul, varza, cartofii şi cireşele sunt alimente care pot "otrăvi" organismul cu tot felul de substanţe chimice, pentru că se folosesc în procesul cultivării, dar şi al transportului lor se folosesc numeroase chimicale, informează shine.yahoo.com. După ce au analizat alimentele, specialiştii au realizat o listă a celor mai nesănătoase fructele şi legumele.

Ţelina ocupă locul 1 în top. Potrivit experţilor americani, planta conţine până la 67 de compuşi chimici, deşi cercetările anterioare arătau că ţelina conţine în jur de 13.
publicitate

Piersicile sunt stropite cu tot felul de substanţe care le fac să reziste mai mult timp în rafturile din magazine, precizează cercetătorii. Din cauza structurii fragile, aceste fructe sunt expuse tratamentelor chimice.

Căpşunile conţin până la 53 de pesticide. Specialiştii susţin că acestea sunt lipsite de substanţe nutritive deoarece agricultorii folosesc tot felul de substanţe toxice pentru ca producţia să fie mare.

Merele conţin până la 47 de substanţe toxice, în timp ce afinele au până la 13 toxine. Chiar dacă fructele sunt spălate, experţii menţionează că pesticidele nu vor fi eliminate în totalitate.

Ardeiul gras este leguma cea mai "nesănătoasă", datorită conţinutului de 63 de tipuri de pesticide pe o singură bucată. Salata, varza, spanacul conţin până la 43 de substanţe toxice. \

Chimicalele cresc riscul tiroidei

Oamenii de ştiinţă avertizează că pesticidele ne pun în pericol sănătatea, deoarece aceste substanţe chimice pot duce la apariţia problemelor respiratorii şi a diferitelor tipuri de cancer. În plus, expunerea la anumite tipuri de pesticide, identificate cel mai adesea în conţinutul produselor agricole, măreşte riscul de boli ale tiroidei, cel puţin în cazul femeilor. De asemenea, tulburările ce pot apărea în urma consumului de pesticide constau "în modificarea genetică", intoxicarea organismului cu o serie întreagă de substanţe, toxicitate hepatică şi modificarea formulei sangvine.

Cum poţi reduce cantitatea de pesticide

Specialiştii Agenţiei Europene pentru Securitate Alimentară spun că există câteva reguli simple prin care putem reduce semnificativ nivelul pesticidelor din alimente. Astfel, se recomandă spălarea fructelor şi a legumelor cu apă caldă, în special a cartofilor, morcovilor, citricelor şi a ţelinei. În cazul roşiilor, experţii recomandă ca acestea să fie spălate cel mult trei minute, în apă adăugându-se puţin bicarbonat de sodiu, care are proprietatea de a anihila unele dintre pesticidele folosite.
Agenţia Europenă pentru Securitate Alimentară spune că fructele cultivate în extrasezon sunt pline de pesticide şi chimicale, astfel se recomandă consumarea alimentelor doar în timpul sezonului, deoarece cantitatea de substanţe chimice este mai mică.

Articol preluat de pe www.gandul.info

joi, 3 februarie 2011

Machiajul natural: fiti frumoasa si sanatoasa!

Machiajul bio a inceput sa prinda aripi. Se dezvolta din ce in ce mai mult si numeroase marci au reusit sa propuna doritorilor o gama larga de produse. Aceste produse pe baza de ingrediente naturale sunt mult mai sanatoase pentru piele si contituie un mijloc de ingrijire a acesteia.

Machiajul bio, in tendinte
S-a terminat epoca bio? Nu, nu! Este timpul unui machiaj bio sau cel putin natural! Asta este moda! Chiar marile marci intra pe aceasta piata cu produse organice. Dar trebuie sa se sublinieze ca anumite produse, in ciuda numelui pe care il au – “cu musetel bio”, “gama bio” etc – nu sunt deloc bio, nici macar naturale. Unele recunosc ca sunt fondate pe o tehnologie care se inspira din produsele naturale. Gamele de produse sunt destul de mari si propun rujuri, glosuri, farduri pentru ochi, fond de ten, pudrele si blush-ul, anticearcane si alti corectori, linere, creioane de ochi si pentru buze, mascara, oje…

Avantaje pentru piele
Produsele de machiaj naturale sunt cele fara substante derivate din petrochimie (silicon, paraffina), care sunt oclusive, adica impiedica pielea sa respire formand un film gras pe piele. Ele nu contin nici solvanti, nici conservanti chimici, nici parfumuri sintetice, nici coloranti de sinteza. Ele sunt in general fara parabeni, PEG, SLS, SLES. Astfel riscurile de alergie sunt minimizate, mai ales in zonele sensibile, precum ochii.

Produse de machiaj mai bune pentru mediul inconjurator
Aceste produse nu sunt testate pe animale, nu sunt produse ce contin ingrediente animale, nu au dus la moartea nici unui animal. Pentru dezvoltarea durabila, machiajul natural are avantaje multiple: procedurile de productie sunt in general non-poluante si ingredientele folosesc resurse reciclabile. Ambalajele sunt biodegradabile. Companiile ce fabrica aceste produse includ deseori in prezentarea lor respectul in relatiile cu oamenii: mana de lucru platita corect, mai ales in tarile in curs de dezvoltare.

Ingredientele naturale folosite: adevarata ingrijire a frumusetii!
Pielea poate respira, nu este nici iritata, nici agresata, ba dimpotriva hranita, ingrijita, calmata, datorita ingredientelor de origine vegetala. Baza acestor produse nu este doar un suport pentru colorare, ci si de ingrijire adevarata. Uleiuri vegetale deseori bogate in vitamina E (nuci de macadamia, argan, germeni de grau, jojoba, galbenele, migdale dulci), ceruri vegetale, unt de karite pentu hranirea si calmarea pielii, ceara de albina antibacteriana si multe altele.

Agentii activi sunt de origine vegetale si ei: uleiuri vegetale ce contin vitamina E antioxidanta pentru pastrarea supletii si fermitatii epidermei, extractul de musetel care calmeaza pielea sensibila, uleiuri de morcovi bogat in vitamina A, rasina de acacia pentru mascara.

Cat despre coloranti, acestia sunt pigmenti naturali, deseori minerali: oxid de fier (nuante ce merg de la galben la brun), de mangan (brun inchis-negru), crom (verde), dioxid de titan (alb), ultramarin (albastru).

Si da, exista si ceva inconveniente
Fata de produsele de machiaj obisnuite, produsele naturale sunt mai putin performante in anumite directii, datorita ingredientelor folosite care nu le permit anumite performante tehnice:

* capacitatea de acoperire este inferioara, mai ales la fondurile de ten, dar cel putin se evita efectul de tencuiala.
* mascara si rujul rezistent la apa, respectiv la transfer nu exista in versiune naturala
* produsele de lunga durata nu exista
* durata de conservare este mai putin lunga,datorita faptului a nu au conservanti de sinteza.

Pentru cele cu adevarat curioase si interesate, va rog sa intrati aici pentru a avea mai multe informatii si date de la care sa porniti.

marți, 11 ianuarie 2011

Interviu cu Dumnezeu - Octavian Paler

-" Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…., iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani……iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul;ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.
Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc…..si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime
sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna."

joi, 6 ianuarie 2011

Scapa de stres - 20 de reguli de viata

1. Ia o PAUZA de 10 minute la cel mult 2 ore de munca. Nu o folosi pentru a fuma, ci pentru a te gandi la tine.

2. Invata sa spui NU fara a te simti vinovat. A dori sa multumesti pe toata lumea este un efort si o risipa enorma.

3. PLANIFICA-ti activitatea zilnica, dar lasa si intervale libere pentru orice neprevazut, constient fiind ca nu totul depinde de tine.

4. CONCENTREAZA-te pe rand asupra fiecarei sarcini pe care vrei sa o rezolvi. Chiar daca beneficiezi de cea mai rapida minte trecerea de la o activitate la alta tot te va obosi pana la urma.

5. Paraseste o data pentru totdeauna gandul ca esti INDISPENSABIL la locul de munca, acasa sau in grupul in care esti obisnuit sa traiesti. Realizeaza ca totul poate continua si fara tine.

6. Inceteaza sa te mai simti RESPONSABIL pentru placerile altora. Nu esti nici sursa tuturor dorintelor, nici eternul maestru de ceremonii.

7. CERE AJUTOR intotdeauna cand este necesar. Cauta insa sa-l ceri celor mai indicate persoane.

8. Separa problemele REALE de cele imaginare pentru a nu pierde timpul si a nu te stresa degeaba.

9. Cauta sa descoperi PLACUTUL in actiunile simple, cum ar fi dormitul, mancatul, plimbatul, fara a crede insa ca asta este tot ceea ce iti poate oferi viata.

10. Evita sa te invalui in NELINISTI si tensiuni. Ia mai bine o mica pauza si apoi intoarce-te la dialog si actiune.

11. FAMILIA ta nu este tot una cu tine insuti. Ea poate fi stransa in jurul tau, poate constitui tot universal tau, dar nu se poate substitui tie.

12. Intelege ca PRINCIPIILE si convingerile RIGIDE pot constitui o mare piedica in calea miscarii, cautarii si evolutiei.

13. Este necesar sa ai intotdeauna pe cineva in care poti sa ai incredere si cu care sa poti VORBI DESCHIS. Nu te ajuta insa foarte mult daca aceasta persoana se afla departe.

14. Invata sa iti dai seama care este momentul propice pentru a parasi o activitate.

15. Nu cauta sa stii daca ai fost vorbit de rau si daca acest lucru se intampla nu te amari. Nici pe cei care te vorbesc de bine nu ii crede in totalitate.

16. Nu intra in competitie cu persoana cu care ai o relatie pentru a nu ajunge sa pierzi ce este mai important din aceasta.

17. RIGIDITATEA este buna pentru pietre, dar nu si pentru fiintele umane.

18. O ora de placere inlocuieste cu siguranta cel putin trei ore de somn pierdut. De aceea nu pierde ocaziile de a te DISTRA.

19. Incearca sa nu pierzi INTUITIA, CANDOAREA, CREDINTA

20. Concluzionand cele de mai sus: TU ESTI CEEA CE FACI DIN TINE.

preluat de pe ele.ro

Tratamente naturiste pentru par

Pe perioada verii, parul necesita o atentie deosebita. Are nevoie de mai multa ingrijire, hidratare si vitaminizare. Inainte de sezonul estival este bine sa scurtezi parul cu un centimetru pentru a-l improspata si a indeparta cea mai uscata portiune.

Acesta este si sezonul in care esti tentata sa incerci cat mai multe coafuri, sa-i schimbi culoarea sau sa-i faci permanent. Daca ai astfel de ganduri, trebuie sa stii cum sa-l protejezi inainte, in timpul si dupa procesul de schimbare la care il supui. Tratamentele naturiste sunt cele care dau cele mai bune rezultate sunt ieftine si usor de preparat.

Pentru parul uscat incearca o masca din doua galbenusuri, doua lingurite de miere, o lingurita de ulei de masline, o lingurita de maioneza sau iaurt. Totul se amesteca si se aplica pe parul curat apoi se acopera cu o folie. Se tine 30 de minute dupa care se clateste bine.

Aceasta masca o poti prepara in mai multe variante. Galbenusul de ou poti sa-l combini cu ulei de masline si cu 10 picaturi de tinctura de propolis. Pentru a o uniformiza mai usor, adauga la masca putin balsam.

Poti sa prepari singura un sampon din 2-3 galbenusuri, 30 ml rom si 10 grame ulei de ricin. Cu acest amestec se frectioneaza pielea capului, se lasa un sfert de ora apoi se clateste bine cu apa in care ati adaugat putin otet. In sampon puteti adauga extracte din plante precum hameiul, castan salbatic, coada soricelului, salvie sau menta.

Pentru parul subtire si fara volum preparati o masca din 50 de grame de argila verde, 5 picaturi de ulei de cimbrisor si 5 picaturi de ulei de masline. Amestecul se aplica pe toata lungimea firului de par insintand la radacina. Se lasa 20 de minute dupa care se clateste bine. Masca se foloseste o singura data pe saptamana. Volumul parului se poate obtine si daca va clatiti cu apa fiarta in care ati pus frunze de tei, flori de musetel sau urzica.

Pentru cresterea rapida a parului incercati o masca preparata la farmacie. Pentru 200 de grame de solutie aveti nevoie de 2 grame de colesterol, 2 grame de ulei de ricin , 1 gram de ulei de lavanda si 195 de grame de alcool etilic. Cu un tampon de vata umezit cu aceasta solutie se tamponeaza radacina parului. Nu se clateste. Parul se spala doar o data pe saptamana, inainte de aplicarea solutiei.

Daca intentionezi sa-ti faci permanent, inainte cu trei saptamani aplica pe par urmatorul tratament: 2 linguri de ulei de masline sau ulei de ricin, 2 linguri de miere si un galbenus de ou. Aplici pe parul spalat aceasta pasta si timp de 15 minute tine-ti capul acoperit cu o punga si un prosop. Cu ajutorul foenului incalzeste prosopul. Dupa ce a expirat timpul spala parul si aplica balsam. Aplica acest tratament la 2-3 zile. Evita uscarea parului cu foenul. Foloseste balsam dupa fiecare spalare.

Boboteaza - semnificatie si traditii

A doua sarbatoare crestina importanta a noului an, dupa Sfantul Vasile, este Boboteaza, celebrata de ortodocsi pe 6 ianuarie.

Denumiri si semnificatii

Boboteaza mai este cunoscuta si sub numele de Epifanie, Teofanie, Aratarea Domnului, Descoperirea Cuvantului Intrupat si, desigur, Botezul Domnului.

Cuvantul „epifanie” este de origine greaca (Epiphaneia), insemnand "manifestare" sau „aparitie”. „Teofanie”, termen ce semnifica „manifestarea lui Dumnezeu”, este prezent si astazi in prenumele feminin englezesc Tiffany.

Boboteaza este sarbatoarea sfintirii tuturor apelor din lume, dupa cum Iisus s-a coborat in raul Iordan pentru a fi botezat de Ioan Botezatorul. Este de asemenea o ocazie pentru recunoasterea Sfintei Treimi, caci se arata in acelasi timp Fiul ce vine sa se boteze, vocea Tatalui si Sfantul Duh ce se coboara asupra lui Iisus in chip de porumbel.

Agheasma mare

Boboteaza - aruncatul crucii In tarile cu traditie ortodoxa, in special in Romania, Grecia si Rusia, slujba de Boboteaza nu are loc in biserica, ci langa o apa curgatoare sau o fantana. Acesta este momentul in care preotul arunca in apa inghetata o cruce, iar barbatii se arunca dupa ea. Cel care o aduce inapoi la mal va avea noroc tot anul.

Dupa slujba, credinciosii primesc agheasma mare, apa sfintita, cu puteri deosebite, care vindeca trupul si sufletul. Se spune ca sunt suficiente doar cateva picaturele din aceasta pentru vindecarea sterilitatii sau pentru a scapa de patima alcoolului. Agheasma mare este pastrata cu sfintenie, langa icoana, tot anul, pentru a fi folosita ca leac de boli si pentru dezlegarea farmecelor. Ea nu se altereaza in timp, iar daca totusi devine vascoasa sau capata gust neplacut, se spune ca cineva din casa respectiva a comis un mare pacat sau casa este blestemata.


Boboteaza - slujba de sfintire a apelor Traditii de Boboteaza

In Ajunul Bobotezei, preotul vine cu botezul prin casele oamenilor, sfintind cu crucea si stropind cu agheasma dintr-un manunchi de busuioc. Preotul este anuntat de colindatori, care striga „Chiralesaaa!”, insemnand Kirie Eleison, adica Doamne Miluieste. Se spune ca aceasta strigare ii purifica pe cei colindati de rele si tot anul va fi curat pana la Sfantul Andrei. Colindatorii primesc pentru munca lor mere, nuci si bani.

La tara, preotul este asteptat cu casa curata. Gospodinele asaza masa si pregatesc mancare de fasole, coliva si piftie. Ele intind pe garduri covoarele si tesaturile pentru a fi botezate, in credinta ca astfel vor deveni mai trainice, aducatoare de sanatate si vor fi pazite de molii.

Boboteaza - o sarbatoare a femeilor

Inainte ca preotul sa intre in casa, fetele nemaritate asaza pe pragul usii margele, iar odata ce preotul va pasi peste ele vor deveni adevarate talismane, aducatoare de noroc in dragoste. Ele fura sau cer busuioc din manunchiul preotului, pe care-l vor pune sub perna si legat pe degetul inelar cu un fir rosu de matase pentru a-si visa ursitul.

Seara, fetele fac o turta din faina, foarte sarata, pe care o mananca dupa ce beau un strop din agheasma, si merg la culcare pentru a-l visa pe cel care le e sortit.

Fetele sunt petite pana de Boboteaza, caci in aceasta noapte sfanta ele numara parii de la grajd, ghicesc in oglinda si rascolesc in jaraticul din vatra pentru a iesi scantei, spunand un descantec: Cum sar scanteile din jaratic, asa sa scanteie si inima lui si nu intetesc focul, ci intetesc inima lui!

De asemenea, fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza se vor marita in acel an.

Oamenii care au necazuri mari si tinerii care doresc noroc in casnicie tin post negru in ziua de Boboteaza. Sunt interzise certurile in casa si nu se da nimic imprumut.

Deoarece se crede ca de Boboteaza toate apele pamantului au fost sfintite, femeilor le este interzis sa spele rufe timp de 9 zile, ca apa sa nu fie spurcata.

Iordanitul femeilor este o traditie din nordul tarii noastre, care se mai pastreaza si astazi. Femeile se aduna la cineva acasa, aducand cu ele alimente si bautura. Dupa ce iau masa, ele „se iordanesc”, adica danseaza si canta intreaga noapte, pana dimineata, cand ies pe strada si ii iau pe sus pe barbatii intalniti in cale, ii duc la rau si ii ameninta ca ii arunca in apa.

Tot cu aceasta ocazie se oficiaza integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite, prin stropirea lor cu apa

Dana Nalbaru: “ Ne-am dorit o casa din lemn cu minim pierderi de caldura”

miercuri, 05 ianuarie, preluat de pe ecotrend.ro

Cantareata si sotul sau, actorul Dragos Bucur, au ales sa traiasca intr-o casa eco, langa Bucuresti. Dana ne-a marturisit ca se vor muta in noua locuinta la sfarsitul acestei luni.

  • Ce inseamna casa ecologica?

Casa pe care am ales sa ne-o facem este una de lemn, din panouri SIP (Structural Insulated Panels) si poate fi denumita ecologica pentru ca materialele din care este construita sunt 100% ecologice. Dupa demolare se refolosesc in proportie de 70%, nu are pierderi termice si de aceea consuma foarte putina energie.

  • A fost ideea voastra sa construiti o astfel de casa sau v-a propus cineva acest proiect?

Ne doream o casa de lemn si am ales aceasta varianta din mai multe motive: pentru ca genul acesta de structura este foarte rezistent la cutremure, are pierderi minime de caldura, se construieste foarte repede si pe orice proiect. Am tot cautat variante si ne-am oprit, dupa multe cautari si recomandari, la SIP….

  • Cat timp v-a luat sa o construiti si cat a costat?

Despre cat ne-a costat casa as prefera sa nu vorbesc, dar pot spune ca ne-am apucat de constructie in septembrie 2010 si ne vom muta in ea la sfarsitul lui ianuarie 2011.

  • Veti face agricultura ecologica pe terenul de langa casa? (evident daca va permite spatiul…)

Spatiul ne permite, dar nu stiu daca timpul ne va permite sa ne ocupam de agricultura…Poate socrii mei (care vor locui deasupra noastra) sa se ingrijeasca de acest aspect…

  • Obisnuiti sa mancati bio? De unde va aprovizionati cu mancare sanatoasa?

In ultimii ani am devenit foarte atenti la ceea ce mancam si alegem produsele eco in favoarea celorlalte. incercam sa o educam si pe Sofia in acest sens…Produsele eco le luam din piete, de la tarani sau din magazinele speciale…

  • Ati facut vreodata voluntariat pentru protectia mediului inconjurator? Povesteste-mi te rog despre o aciune ecologica notabila, realizata de tine si de Dragos, sotul tau.

Eu am plantat copaci si am participat la diverse actiuni de curatare a mediului inconjurator…De altfel, in timpul liber, incercam sa fim un exemplu pentru copilul nostru si sa protejam mediul, in masura in care putem, de mizerie, poluare etc…

  • Cum crezi ca evolueaza ecologia aici, la noi, in Romania?

Observ ca au luat amploare actiunile ecologice si tot mai multi tineri participa la ele, ceea ce este minunat.

  • Ce produse bio folosesti? ( cosmetice sau orice altceva…)

Pai, de exemplu, acum folosesc sampon si balsam cu extract de levantica luat de la farmacie. Pe el scrie bio…sper ca asa si e. :) )

luni, 3 ianuarie 2011

Adevarat si fals despre produsele cosmetice bio

Astazi toate produsele cosmetice sau aproape isi au echivalentul bio. S-au dus vremurile cand acest tip de produs nu interesa decat o minoritate: putem manca bio, putem sa ne ingrijim bio. Asa ca am decis sa va oferim cateva informatii esentiale despre aceste produse, astazi la moda.

Ce le reprosam…

Nu sunt mereu atragatoare. Adevarat. Dar recentele progrese au permis imbunatatirea considerabila a prezentarii acestor produse, dar anumite texturi pot fi mai putin suple si fondante fata de o crema clasica, caci ele nu contin silicon. In functie de marca, acest defect este mai mult sau mai putin vizibil. Sa stiti totusi ca uleiurile esentiale si cerurile naturale folosite in produsele bio sunt o garantie a eficientei.

Fara conservanti, ele se pastreaza mai putin bine. Fals. Etichetele bio exclud anumiti conservanti care sunt considerati nocivi. Dar ele autorizeaza folosirea altor produse, cum ar fi sodium benzoat sau potassium sorbate. Ele se bazeaza mai ales pe folosirea uleiurilor esentiale, cunoscute pentru proprietatile lor conservatoare.

Nu sunt intotdeauna adaptate nevoilor noastre. Adevarat. In domeniul produselor capilare, bio nu stie inca sa rivalizeze cu fixatorii, printre care si gelurile, creatie a chimiei traditionale. Colorantii naturali pe baza de plante exista din vremuri stravechi, dar timpul de pauza e destul de mare si transformarile radicale nu sunt inca posibile.

Un deodorant bio e mai putin performant. Fals. Efectul este mai putin radical decat efectul deodorantului clasic. Acesta, care contine saruri de aluminiu, actioneaza blocand fluxul de transpiratie. Deodorantele bio se sprijina mai ales pe anumite plante antibacteriene, eficace impotriva mirosurilor transpiratiei.

Daca nu fac spuma, nu spala bine. Fals. Daca produsele bio nu fac mai multa spuma ca altele, acest lucru se datoreaza tensioactivilor diferiti pe care le folosesc. Afara cu derivatii petrochimiei si formulele de sinteza. Iata ca folosim materii de origine naturala – sodium cocoyl glutamate, coco glucocide – cu proprietati de curatare la fel de performante.

Produsele bio sunt mereu mai scumpe. Fals. Cremele pentru fata si laptele de corp sunt mai ieftine decat cosmeticalele clasice pe care le gasim in farmacii. Cat despre produsele de igiena corporala.. este adevarat ca sunt putin mai scumpe.

Le iubim pentru ca…

Le putem folosi si pentru copii. Adevarat. Cand spunem bio, spunem plante si deseori uleiuri esentiale. Se ferim, este foarte adevarat, de uleiurile esentiale, deoarece sunt extrem de eficace, chiar periculoase in stare pura. Din fericire, produsele specifice pentru copii nu contin o doza periculoasa, agresiva. Aceasta inseamna ca putem sa folosim sapunuri si sampoane bio, caci PH-ul lor este delicat.

Sunt mai bune pentru ecosistem si pentru sanatate. Adevarat. Ele protejeaza pe cat posibil mediul inconjurator, caci sunt biodegradabile si nu contin materii sintetice nocive. In ceea ce priveste sanatatea, beneficiul este sigur, deoarece activii naturali folositi imbunatatesc functionarea celulelor si nu le modifica sau le stimuleaza de o maniera excesiva, prin procedee artificiale.

Produsele bio sunt naturale. Adevarat si fals. Totul depinde de ce intelegem prin natural. Materiile naturale, de preferinta datorate agriculturii biologice sunt privilegiate de aceste produse. Dar ele sunt si produse transformate. In schimb, ele sunt mai naturale decat ingredientele derivate ale petrochimiei sau genetic modificate, iar majoritatea moleculelor de sinteza sunt excluese din formule.

Cremele antirid sunt eficace. Adevarat. Caci produsele bio se sprijina, ca si cosmeticalele traditionale, pe eficacitatea plantelor. Acestea au si doze de vitamina E, cu proprietati cunoscute de combatere a radicalilor liberi si vitamina C, cunoscuta pentru participarea la sinteza colagenului si iluminarea tenului.

Fiti frumoase protejand mediul..