joi, 6 ianuarie 2011

Tratamente naturiste pentru par

Pe perioada verii, parul necesita o atentie deosebita. Are nevoie de mai multa ingrijire, hidratare si vitaminizare. Inainte de sezonul estival este bine sa scurtezi parul cu un centimetru pentru a-l improspata si a indeparta cea mai uscata portiune.

Acesta este si sezonul in care esti tentata sa incerci cat mai multe coafuri, sa-i schimbi culoarea sau sa-i faci permanent. Daca ai astfel de ganduri, trebuie sa stii cum sa-l protejezi inainte, in timpul si dupa procesul de schimbare la care il supui. Tratamentele naturiste sunt cele care dau cele mai bune rezultate sunt ieftine si usor de preparat.

Pentru parul uscat incearca o masca din doua galbenusuri, doua lingurite de miere, o lingurita de ulei de masline, o lingurita de maioneza sau iaurt. Totul se amesteca si se aplica pe parul curat apoi se acopera cu o folie. Se tine 30 de minute dupa care se clateste bine.

Aceasta masca o poti prepara in mai multe variante. Galbenusul de ou poti sa-l combini cu ulei de masline si cu 10 picaturi de tinctura de propolis. Pentru a o uniformiza mai usor, adauga la masca putin balsam.

Poti sa prepari singura un sampon din 2-3 galbenusuri, 30 ml rom si 10 grame ulei de ricin. Cu acest amestec se frectioneaza pielea capului, se lasa un sfert de ora apoi se clateste bine cu apa in care ati adaugat putin otet. In sampon puteti adauga extracte din plante precum hameiul, castan salbatic, coada soricelului, salvie sau menta.

Pentru parul subtire si fara volum preparati o masca din 50 de grame de argila verde, 5 picaturi de ulei de cimbrisor si 5 picaturi de ulei de masline. Amestecul se aplica pe toata lungimea firului de par insintand la radacina. Se lasa 20 de minute dupa care se clateste bine. Masca se foloseste o singura data pe saptamana. Volumul parului se poate obtine si daca va clatiti cu apa fiarta in care ati pus frunze de tei, flori de musetel sau urzica.

Pentru cresterea rapida a parului incercati o masca preparata la farmacie. Pentru 200 de grame de solutie aveti nevoie de 2 grame de colesterol, 2 grame de ulei de ricin , 1 gram de ulei de lavanda si 195 de grame de alcool etilic. Cu un tampon de vata umezit cu aceasta solutie se tamponeaza radacina parului. Nu se clateste. Parul se spala doar o data pe saptamana, inainte de aplicarea solutiei.

Daca intentionezi sa-ti faci permanent, inainte cu trei saptamani aplica pe par urmatorul tratament: 2 linguri de ulei de masline sau ulei de ricin, 2 linguri de miere si un galbenus de ou. Aplici pe parul spalat aceasta pasta si timp de 15 minute tine-ti capul acoperit cu o punga si un prosop. Cu ajutorul foenului incalzeste prosopul. Dupa ce a expirat timpul spala parul si aplica balsam. Aplica acest tratament la 2-3 zile. Evita uscarea parului cu foenul. Foloseste balsam dupa fiecare spalare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu