duminică, 14 noiembrie 2010

Cu razele Soarelui INAINTE!


Unii le considera doar niste jucarii SF ale unor savanti atinsi de geniu. Altii cred ca sunt vehicule cu care nu ne vom deplasa nicicand. Si totusi, procesul de „emancipare“ a masinii a inceput de o buna bucata de vreme si nu se va opri pana cand aceasta nu va scapa din „imbratisarea“ sufocanta a petrolului.
Unii le considera doar niste jucarii SF ale unor savanti atinsi de geniu. Altii cred ca sunt vehicule cu care nu ne vom deplasa nicicand. Si totusi, procesul de „emancipare“ a masinii a inceput de o buna bucata de vreme si nu se va opri pana cand aceasta nu va scapa din „imbratisarea“ sufocanta a petrolului.
In acest articol

* Nuna 4
* Astrolab
* Eclectic
* Solarworld no.1
* Sunred
* Volitan
* Solar impulse

Nuna 4

Campioana
O masina de curse propulsata de energia Soarelui? Sincer, nu e nici o noutate: competitiile dedicate acestor vehicule exista de vreo 20 de ani, iar cea mai cunoscuta – World Solar Challenge din Australia – are loc din doi in doi ani, cand toata floarea cea vestita a vehiculelor solare experimentale parcurge un traseu de 3.021 km, intre orasele Darwin si Adelaide. Editia de anul trecut a fost castigata de Nuna 4, bolid conceput de studentii de la Universitatea Tehnologica din Delft (Olanda), care a atins 142 km/h, finalizand cursa in 33 de ore si 17 minute. Aceasta micuta bijuterie tehnologica nu are insa nici o sansa de a fi produsa in serie: este mult prea usoara, cantarind cu totul 200 kg. Spre deosebire de Nuna3, Nuna4 este mai inalta, mai sigura si dispune de un panou solar de dimensiuni mai reduse: 6 mp in loc de 9, cat masura cel al predecesoarei sale.



Astrolab

„Astrul“ soselelor
Consum zero, emisii zero si un design inspirat de monoposturile din Formula 1. Cu 92.000 de euro, puteti avea asa ceva in garaj. Se numeste Astrolab si este primul model hibrid electrosolar, secretul lui constand in suprafata de 3,6 mp acoperita cu celule fotovoltaice, a caror eficienta este de 21%, adica foarte apropiata de cea a motoarelor pe baza de benzina. Sasiul monococa este realizat din fibra de carbon, fiind asadar foarte usor (280 kg) si foarte rezistent, iar viteza maxima pe care Astrolab o poate atinge doar „furand“ caldura Soarelui este una respectabila: 120 km/h, ceea ce insa ii limiteaza autonomia la doar 110 km, dupa care sunt necesare cinci ore pentru reincarcarea completa a sofisticatelor baterii pe nichel, garantate zece ani.



Eclectic

Usoara ca un fulg
Aduce cu masinuta lui Fred Flinstone, dar cel putin este ecologica 100%. Venturi Eclectic este vehiculul cu cel mai mic consum energetic din toate timpurile si a fost conceput special pentru a fi condus in zonele urbane. Cantareste doar 350 kg (cam cat o motocicleta) si isi produce/acumuleaza energia in mod autonom, de la Soare sau de la vant, dupa caz, prin intermediul unui modul de 2,5 mp de celule fotovoltaice sau al unui minigenerator eolian instalat pe capota. In pofida gabaritului ei minuscul, masina nu are inca niste capacitati fenomenale: intr-o zi insorita, poate parcurge cel mult 7 km. Lansarea in productie a fost prevazuta pentru inceputul anului viitor. Pretul? Intre 10.000 si 12.000 de euro.



Solarworld no.1

Cu burta la Soare
Nu conteaza ca arata ca o balena. 50 de studenti si profesorii lor de la Universitatea de Stiinte Aplicate din Bochum, Germania, au trudit la realizarea ei vreo doi ani. Dezvoltata special pentru World Solar Challenge si laureata a prestigiosului Best Challenge Class Design Award, Solarworld no. 1 face acum parte din noua generatie de masini de curse „verzi“. Desi performantele sale sunt inca departe de cele ale unei masini de Formula 1, „balena“ este dotata cu un motor electric de mare eficienta. Alimentata cu energie solara prin intermediul celor 6 mp acoperiti cu celule fotovoltaice, masina a dovedit ca „are cu ce“: poate atinge o viteza maxima de 120 km/h si poate mentine o medie de 70 km/h pe o distanta de 3.000 km.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu